FORMAREA

În paralel şi complementar cu munca efectuată în cadrul Centrului Kairos, Fundaţia Children Action România a luat iniţiativa de a organiza, din 2003, o serie de cursuri de formare destinate personalului român ce lucrează atât în centrele maternale din ţară, cât şi în diferitele structuri ce primesc mamele aflate în dificultate şi cu  risc ridicat de a-şi abandona copilul.

 

Conţinutul acestui curs s-a bazat pe nevoile emise de specialiştii care lucrau în domeniul protecţiei copilului, în urma unui chestionar adresat de Children Action România.
 
Fiecare formare a propus informaţii teoretice şi modele de bună de practică.
 
Persoanele care au organizat modulele de curs, de cele mai multe ori elveţieni ce participau benevol la acest program, sunt clinicieni sau specialişti în domeniul lor de expertiză